Asemenea unei hidre cu mai multe capete, avortul este clasificat de specialişti astfel: avortul la cerere, avortul terapeutic, avortul spontan. Indiferent de sintagmă, avortul rămâne avort. Este un rău imens, după perceptele creştine, nicidecum un "rău necesar", aşa cum susţin unii medici. Judecând omeneşte, cât de necesar poate fi un rău care ucide o viaţă?
În România, se vorbeşte despre avort. Mai mult sau mai puţin sonoră, fiecare voce care acuză acest act ucigaş contează. Este speranţa unui început curajos de a lăsa viaţa să încolţească, să crească şi să dăinuie.
Dacă legea permite, medicul decide
În actualul Cod penal, la articolul 199, alineatul 1, litera c, se arată negru pe alb: "Dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi." Ca şi cum n-ar fi fost suficient de clar exprimată legalitatea avortului pe teritoriul românesc, la acelaşi articol din Codul penal, alineatul 6, scrie: "Nu constituie infracţiune avortul terapeutic efectuat de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie". Cu toate acestea, în lege însă nu apare o definiţie clară a avortului terapeutic.
Cu ce preţ această lipsă de transparenţă legislativă? "Avortul terapeutic rămâne oarecum la bunul plac al medicului. Este o manipulare lingvistică grosolană. Este o terminologie ipocrită folosită în ultimii 20, 30 de ani ca să mai îndulcească, să zic aşa, terminologia referitoare la avort. Relaţia tradiţională, de când există profesia de medic, între doctor şi pacient este una de tip taumaturgic, adică pacientul se duce la medic, şi acesta din urmă, dacă poate, bineînţeles, îl vindecă. Or, noi ce avem în situaţia aceasta? Avem două persoane sănătoase, mama şi copilul, care merg la medic şi de acolo se întoarce doar una, mama, care rămâne bolnavă, traumatizată pe tot restul vieţii, iar cealaltă persoană este omorâtă", spune Bogdan I. Stanciu, preşedintele filialei din Bucureşti a Asociaţiei "Pro-vita pentru născuţi şi nenăscuţi".
Ce este avortul terapeutic
"Din punct de vedere medical, avem de-a face cu un avort terapeutic în cazul în care sarcina pune în pericol iminent viaţa femeii, deci pericolul este real, şi acest pericol nu poate fi înlăturat decât prin avort. În România, aceasta este definiţia, acceptată de colegii mei din subcomisie.
Avortul terapeutic nu înseamnă că fătul are o malformaţie. Sarcina nu este o boală. Spre exemplu, avem o femeie care poartă o sarcină, are nevoie de un transplant de cord, iar pericolul în care este femeia este unul iminent. Dacă mai continuă sarcina, ea moare. În aceste condiţii trebuie să alegi: mor amândoi sau moare numai unul", declară prof. dr. Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor din România şi al Societăţii Române de Bioetică.
De asemenea, profesorul Astărăstoaie invocă Codul deontologic al medicilor, unde apare "dreptul la conştiinţă", valabil pentru acei doctori care, datorită concepţiilor lor religioase, nu vor să facă o serie de activităţi medicale. Astfel, ei au dreptul să îşi exercite profesia după cum le dictează propria conştiinţă, bineînţeles, în limitele legale, cu o singură condiţie: să nu abandoneze pacientul, pentru că altfel sunt culpabili că l-au lăsat să moară.
Malformaţiile incompatibile cu viaţa
Prof. dr. Bogdan Marinescu, medic primar obstetrică-ginecologie, directorul Maternităţii Giuleşti din Bucureşti, duce mai departe discuţia: "Luăm exemplul unui copil fără cap. Nu are sens să laşi mama să se chinuiască până la termen pentru a naşte un copil care nu are nici o şansă de supravieţuire. Este vorba aici de malformaţiile incompatibile cu viaţa.
Că se discută dreptul mamei de a hotărî asupra produsului de concepţie pentru nişte malformaţii care nu sunt incompatibile cu viaţa (faptul că îi lipsesc unul sau două degete, sau o mână, asta nu îl împiedică să se dezvolte, să aibă o minte brici, şi să devină ulterior şef de companie sau director de bancă) este, din punctul meu de vedere, incorect. Acest drept al mamei asupra vieţii copilului, iarăşi spun, din punctul meu de vedere, se pune sub semnul întrebării. De ce? Pentru că aceste malformaţii, de regulă, sunt depistate la o vârstă înaintată, la 30, 32, 34 de săptămâni, unde, chiar întreruptă sarcina, fătul trăieşte. Ce poţi să-i faci? O declanşare de travaliu sau să-l extragi prin operaţie cezariană, ceea ce nu e cel mai corect lucru. După aceea, ce faci cu el? Îl dai cu capul de pământ? Nu se poate."
"Nu hotărăşte medicul, ci Dumnezeu"
"Cine dă doctorului dreptul să fie Dumnezeu? Să hotărască el ziua, ora, când, cum, când se termină şi de ce se termină?", întreabă retoric Carmen Georgescu, medic primar obstetrică-ginecologie de la Maternitatea Giuleşti din Capitală.
Doamna doctor, o creştină, este cunoscută în maternitate ca fiind îngerul copiilor, deoarece în cabinetul dumneaei intră doar femeile care doresc să aducă pe lume copii. Medicul Georgescu vorbeşte cu dragoste despre mogâldeţele pe care le întâmpină zâmbitoare în pragul vieţii.
Crede în Dumnezeu şi în pronia Lui. Luca este doar un exemplu al Existenţei darnice. La doar 27 de săptămâni, medicii au hotărât să-l scoată pe Luca din pântecele mamei, căreia îi punea în pericol viaţa, mai mult, copilul era suferind. Cu toate acestea, micuţul s-a încăpăţânat să trăiască.
Aşa se face că anul trecut, în Vinerea Mare, doamna doctor Carmen Georgescu căuta cu sufletul răvăşit un preot să-i boteze puiul. L-a găsit, după îndelungi căutări. A fost bine. Astăzi, Luca trăieşte.
"Nu decid eu, medicul, ce viaţă are copilul acela. Dacă Dumnezeu vrea să se stingă în pântecele mamei lui, aşa va fi, că El ştie ce face. O încearcă pe mamă, îi dă frica, îi dă durerea, şi până la urmă se duce. Copilul moare, şi-l avortează. Dar nu hotărăşte medicul, ci Dumnezeu.
Eu nu zic că cel pe care îl văd la ecograf că are ceva va trăi, dar Dumnezeu hotărăşte când îl scoate. Poate Cel de Sus vrea să o mângâie pe mamă, care doreşte să-şi vadă copilul, să-i sufle de două ori, să-l boteze apoi, şi ea să fie mângâiată în felul acesta", conchide medicul Carmen Georgescu.
Umbrele răului
Chiar dacă poate părea pentru unii obsesiv, repet: în România, se vorbeşte despre avort. Mai mult sau mai puţin sonoră, fiecare voce care acuză acest act ucigaş contează.
Şi adaug, vocile care se fac auzite sunt speranţa unui început curajos de a lăsa viaţa să încolţească, să crească şi să dăinuie.
Cum de la dorinţă la realitate este cale lungă - mai ales când vine vorba de un sistem socio-politic ca al nostru, servit cu devotament de cei mai întunecaţi discipoli ai răului -, noi, ceilalţi, nu putem decât să ne lăsăm "otrăviţi" în fiecare zi de chinul propriei conştiinţe, încă trează, care arată cu degetul spre umbrele (multe dintre ele cu chip uman) care frâng vieţi.
Sursa: Ziarul Lumina
În România, se vorbeşte despre avort. Mai mult sau mai puţin sonoră, fiecare voce care acuză acest act ucigaş contează. Este speranţa unui început curajos de a lăsa viaţa să încolţească, să crească şi să dăinuie.
Dacă legea permite, medicul decide
În actualul Cod penal, la articolul 199, alineatul 1, litera c, se arată negru pe alb: "Dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi." Ca şi cum n-ar fi fost suficient de clar exprimată legalitatea avortului pe teritoriul românesc, la acelaşi articol din Codul penal, alineatul 6, scrie: "Nu constituie infracţiune avortul terapeutic efectuat de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie". Cu toate acestea, în lege însă nu apare o definiţie clară a avortului terapeutic.
Cu ce preţ această lipsă de transparenţă legislativă? "Avortul terapeutic rămâne oarecum la bunul plac al medicului. Este o manipulare lingvistică grosolană. Este o terminologie ipocrită folosită în ultimii 20, 30 de ani ca să mai îndulcească, să zic aşa, terminologia referitoare la avort. Relaţia tradiţională, de când există profesia de medic, între doctor şi pacient este una de tip taumaturgic, adică pacientul se duce la medic, şi acesta din urmă, dacă poate, bineînţeles, îl vindecă. Or, noi ce avem în situaţia aceasta? Avem două persoane sănătoase, mama şi copilul, care merg la medic şi de acolo se întoarce doar una, mama, care rămâne bolnavă, traumatizată pe tot restul vieţii, iar cealaltă persoană este omorâtă", spune Bogdan I. Stanciu, preşedintele filialei din Bucureşti a Asociaţiei "Pro-vita pentru născuţi şi nenăscuţi".
Ce este avortul terapeutic
"Din punct de vedere medical, avem de-a face cu un avort terapeutic în cazul în care sarcina pune în pericol iminent viaţa femeii, deci pericolul este real, şi acest pericol nu poate fi înlăturat decât prin avort. În România, aceasta este definiţia, acceptată de colegii mei din subcomisie.
Avortul terapeutic nu înseamnă că fătul are o malformaţie. Sarcina nu este o boală. Spre exemplu, avem o femeie care poartă o sarcină, are nevoie de un transplant de cord, iar pericolul în care este femeia este unul iminent. Dacă mai continuă sarcina, ea moare. În aceste condiţii trebuie să alegi: mor amândoi sau moare numai unul", declară prof. dr. Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor din România şi al Societăţii Române de Bioetică.
De asemenea, profesorul Astărăstoaie invocă Codul deontologic al medicilor, unde apare "dreptul la conştiinţă", valabil pentru acei doctori care, datorită concepţiilor lor religioase, nu vor să facă o serie de activităţi medicale. Astfel, ei au dreptul să îşi exercite profesia după cum le dictează propria conştiinţă, bineînţeles, în limitele legale, cu o singură condiţie: să nu abandoneze pacientul, pentru că altfel sunt culpabili că l-au lăsat să moară.
Malformaţiile incompatibile cu viaţa
Prof. dr. Bogdan Marinescu, medic primar obstetrică-ginecologie, directorul Maternităţii Giuleşti din Bucureşti, duce mai departe discuţia: "Luăm exemplul unui copil fără cap. Nu are sens să laşi mama să se chinuiască până la termen pentru a naşte un copil care nu are nici o şansă de supravieţuire. Este vorba aici de malformaţiile incompatibile cu viaţa.
Că se discută dreptul mamei de a hotărî asupra produsului de concepţie pentru nişte malformaţii care nu sunt incompatibile cu viaţa (faptul că îi lipsesc unul sau două degete, sau o mână, asta nu îl împiedică să se dezvolte, să aibă o minte brici, şi să devină ulterior şef de companie sau director de bancă) este, din punctul meu de vedere, incorect. Acest drept al mamei asupra vieţii copilului, iarăşi spun, din punctul meu de vedere, se pune sub semnul întrebării. De ce? Pentru că aceste malformaţii, de regulă, sunt depistate la o vârstă înaintată, la 30, 32, 34 de săptămâni, unde, chiar întreruptă sarcina, fătul trăieşte. Ce poţi să-i faci? O declanşare de travaliu sau să-l extragi prin operaţie cezariană, ceea ce nu e cel mai corect lucru. După aceea, ce faci cu el? Îl dai cu capul de pământ? Nu se poate."
"Nu hotărăşte medicul, ci Dumnezeu"
"Cine dă doctorului dreptul să fie Dumnezeu? Să hotărască el ziua, ora, când, cum, când se termină şi de ce se termină?", întreabă retoric Carmen Georgescu, medic primar obstetrică-ginecologie de la Maternitatea Giuleşti din Capitală.
Doamna doctor, o creştină, este cunoscută în maternitate ca fiind îngerul copiilor, deoarece în cabinetul dumneaei intră doar femeile care doresc să aducă pe lume copii. Medicul Georgescu vorbeşte cu dragoste despre mogâldeţele pe care le întâmpină zâmbitoare în pragul vieţii.
Crede în Dumnezeu şi în pronia Lui. Luca este doar un exemplu al Existenţei darnice. La doar 27 de săptămâni, medicii au hotărât să-l scoată pe Luca din pântecele mamei, căreia îi punea în pericol viaţa, mai mult, copilul era suferind. Cu toate acestea, micuţul s-a încăpăţânat să trăiască.
Aşa se face că anul trecut, în Vinerea Mare, doamna doctor Carmen Georgescu căuta cu sufletul răvăşit un preot să-i boteze puiul. L-a găsit, după îndelungi căutări. A fost bine. Astăzi, Luca trăieşte.
"Nu decid eu, medicul, ce viaţă are copilul acela. Dacă Dumnezeu vrea să se stingă în pântecele mamei lui, aşa va fi, că El ştie ce face. O încearcă pe mamă, îi dă frica, îi dă durerea, şi până la urmă se duce. Copilul moare, şi-l avortează. Dar nu hotărăşte medicul, ci Dumnezeu.
Eu nu zic că cel pe care îl văd la ecograf că are ceva va trăi, dar Dumnezeu hotărăşte când îl scoate. Poate Cel de Sus vrea să o mângâie pe mamă, care doreşte să-şi vadă copilul, să-i sufle de două ori, să-l boteze apoi, şi ea să fie mângâiată în felul acesta", conchide medicul Carmen Georgescu.
Umbrele răului
Chiar dacă poate părea pentru unii obsesiv, repet: în România, se vorbeşte despre avort. Mai mult sau mai puţin sonoră, fiecare voce care acuză acest act ucigaş contează.
Şi adaug, vocile care se fac auzite sunt speranţa unui început curajos de a lăsa viaţa să încolţească, să crească şi să dăinuie.
Cum de la dorinţă la realitate este cale lungă - mai ales când vine vorba de un sistem socio-politic ca al nostru, servit cu devotament de cei mai întunecaţi discipoli ai răului -, noi, ceilalţi, nu putem decât să ne lăsăm "otrăviţi" în fiecare zi de chinul propriei conştiinţe, încă trează, care arată cu degetul spre umbrele (multe dintre ele cu chip uman) care frâng vieţi.
Sursa: Ziarul Lumina
0 Responses to Despre avortul terapeutic: „Cine dă dreptul doctorului să fie Dumnezeu?“