Rugăciunea este respiraţia sufletului. Prin intermediul ei, noi intrăm în comuniune cu Dumnezeu, Îi cunoaştem voia în legătură cu noi, Îl slăvim, Îi mulţumim, Îi cerem să ne însoţească paşii prin viaţă. Rugăciunea este cel mai important act al credinţei. Prin rugăciune, aceasta devine fapt existenţial, relaţie personală vie. În afara rugăciunii, credinţa devine simplu cod moral, ideologie, idealism ieftin. Dacă rugăciunea este respiraţie a sufletului, atunci ea este în fapt viaţă a sufletului. În afara ei, sufletul în mod paradoxal moare, în sensul că nu se mai află în relaţie vie cu izvorul vieţii, Dumnezeu. Şi pentru ca viaţa să existe, ea trebuie cultivată permanent. Acesta e motivul pentru care Sfântul Apostol Pavel îi îndemna pe creştini să se roage neîncetat. Pentru ca nu cumva moartea să se sălăşluiască în inima vieţii.
Pornind de la acest adevăr fundamental, Biserica a înţeles că omul se defineşte în primul rând ca fiinţă liturgică, slăvitoare, motiv pentru care a ritmat viaţa fiecărui credincios în aşa fel încât acesta să poată împlini porunca rugăciunii necontenite. Astfel, creştinul adevărat nu se roagă numai duminica, la biserică, ci în fiecare zi a săptămânii, indiferent de locul în care se află. De la rugăciunea în comun, cultică, melodică sau recitată şi până la îngenuncherea în singurătate, sufletul tinde spre lumina întâlnirii cu Părintele ceresc, ca singur mod de eliberare de limitările morţii. De aceea, Biserica a cultivat în permanenţă rugăciunea, în diferitele ei forme, ca formă principală de manifestare a credinţei.
Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a editat recent o lucrare unică - Acatistier al zilelor săptămânii. Construcţie poetică, acatistul intră în categoria specială a poeziei liturgice. Deopotrivă vibraţie lirică în faţa tainelor dumnezeieşti şi, totodată, cântare doxologică, el este preamărire şi cerere, slavă şi chemare, invocare şi contemplare în dialog.
De mare trebuinţă în orice casă de creştin, această apariţie vine în întâmpinarea nevoilor din ce în ce mai acute ale enoriaşilor parohiilor noastre de a cultiva cu sârguinţă practica rugăciunii curate, mai ales într-o perioadă de relativism moral. Ea are în primul rând un rol practic, întrucât vine în întâmpinarea celor mulţi, care, sărăciţi fiind de vitregia vremurilor, nu reuşesc să intre în posesia nici măcar a acestor cărţi hrănitoare de suflet. Având dimenisuni de buzunar, cartea este potrivită şi pentru cei care se află în călătorii sau pelerinaje, oferind acestora posibilitatea de a avea la îndemână o lucrare în care pot fi întâlnite la un loc toate acatistele rânduite de Biserică pentru a fi lecturate în intimitatea camerei proprii sau în cadrul cultului. De la Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, care se citeşte acasă sau în biserică, duminica, la Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, rânduit de Biserică spre a fi citit lunea, întrucât aceasta este ziua în care ne aducem aminte în mod special de îngeri, la Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, din ziua de marţi, sau Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, care va fi citit miercuri, şi până la Acatistul Sfântului Mare Ierarh Nicolae şi al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, citite joi, ori Acatistul Sfintei Cruci, citit vineri, sau Acatistul Bunei Vestiri, care va fi citit sâmbătă. Desigur, distribuţia lor astfel în cursul săptâmânii nu este deloc întâmplătoare, fiind încărcată de puternice semnificaţii duhovniceşti. Aşadar, o carte de rugăciuni pentru toţi cei care călătoresc prin această viaţă cu nădejdea vieţii veşnice.
0 Responses to Acatistier al zilelor săptămânii